Oct. 19, 2021

Exercițiu de Conectare la "Frumos"

O să scriu câteva rânduri despre flori și despre starea de bine și de Bucurie pe care o am în prezența lor. În final este o contemplare despre conectarea la "Frumos" și despre cât de Magică este această resursă interioară. Recomandarea de a vedea frumosul în jurul nostru vine din partea mai multor autori și specialiști, consacrați sau mai puțin cunoscuți. Practica acestui tip de conectare este un obicei pe care îl aplic cu multă naturalețe de mulți ani, ca și cum percepția și căutarea frumosului mi-a intrat în structura ființei. Este simplu atunci când totul vine natural.

Fascinația pe care o am pentru Natură a atras în realitatea mea întâmplări, cunoaștere, informații și trăiri care m-au adus într-o conexiune și mai strânsă, mai adâncă cu mesajul plantelor, al apei, al copacilor, al naturii, cu tot plusul de valoare pe care ea ni-l dăruiește cu generozitate, mereu și mereu.

Totul este energie, frecvență și vibrație. "Frumosul" din jur vine cu informații subtile pe care ființa noastră le poate descifra chiar înainte ca mintea să formuleze înțelesuri logice sau cuvinte măiestrite.

Fă o scurtă pauză, oprește-te din graba zilei, respiră și contemplă:
Cum simți simfonia de culori?
Care este percepția ta asupra mirosului florilor?
Recunoști elemente de geometrie sacră când privești atent și admiri forma lor?
Cât ești de dispus să permiți ca mesajul subtil transmis de florile din jurul tău să ajungă la tine?
Care sunt sincronicitățile din realitatea zilei după exercițiul de Prezență în Acum și de conectare la Frumos?

Rezultatele unui asemenea exercițiu scurt și simplu sunt surprinzătoare și maxim benefice. Pentru mine, în acea zi, răspunsul exercițiului de conectare la "Frumos" mi-a venit sub forma ușurinței de rezolvare a sarcinilor de serviciu, al finalizării unui proiect migălos care parcă nu se mai apropia de sfârșit, al conectării în bucurie cu acei studenți care m-au căutat să discutăm pe teme de școală, al unui dialog frumos cu un coleg din studenție care a rămas în admirația mea dar cu care nu am mai stat de vorbă de mulți ani buni, al armoniei în familie și al bucuriei de a fi prezentă în episoadele de joacă sau de tandrețe cu Gwendy (pisica mea).

Conectarea la Frumos este o altă practică de atenție conștientă. Să trăim conștient!